top of page
Fantasy

Despre mine

povestea chipurilor, semnelor si stelelor

Fiind Rac cu ascendent în Săgetător, oamenii au fost întotdeauna pentru mine cei prin care mi-am îndeplinit menirea, mi-am învăţat lecţiile şi m-am cunoscut, găsindu-mi adevăratul sine, dincolo de imaginea mea în ochii lor sau de relaţiile mele cu ei. Studiul astrologiei, fizionomiei, numerologiei şi al altor discipline ezoterice, magice sau de terapii complementare a venit  firesc, împlinindu-mi nevoia de a înţelege măreţia, ordinea şi armonia Universului. Mi-aş fi dorit să am capacităţile enciclopedice ale unui Leonardo da Vinci pentru a putea asimila tot şi pentru a vedea Ansamblul. Neavându-le, m-am oprit asupra astrologiei, ca ştiinţă supremă, conţinătoare a multor alte ştiinţe şi arte magice şi asupra fizionomiei. Sunt două instrumente care mie mi-au schimbat parcursul existenţial şi de aceea, le ofer cu drag şi cu recunoştinţă tuturor celor care vor să le cunoască şi să le asimileze. Sunt mentor şi profesor prin vocaţie, dar sunt de asemenea un veşnic şi însetat învăţăcel. Tuturor celor care treceţi pe aici, un gând de lumină, recunoştinţă şi toată iubirea mea!

Corina

Home: About

INTIMITATE SCLIPITOARE 😱🙃

Bre, oameni buni, o aflai și p-asta, că d-aia e bine să aibă omu' internet la liber: să vază ce c... lui n-a văzut neam de neamu' lui. 😎...

PRIVIREA IUBIRII

„Faţa reprezintă imaginea sufletului, iar ochii îi oglindesc intenţiile.” (Marcus Tullius Cicero) Atracţie, iubire, pasiune...toate sunt...

Douămiidoojdoi....pă scurt pentru voi!

Din când în când, în ajun de câte o trecere de-asta astrală majoră, m-apucă aşa un soi de efervescenţă informaţională şi mi se răscoală...

DESPRE SUPUNERE SI LIBERTATE

A se supune vine din alaturarea cuvintelor "sub" si "pune", ceea ce indica clar ce sta la baza supunerii - lipsa stimei de sine sau o...

ADU, MOSULE, DE VII...

Adu, Moşule, de vii cu arome de poveste, simple, calde bucurii şi dă-ne de bine veste! Dă-ne iar îmbrăţişări şi zâmbete nemascate, Du,...

LUNA NOUA IN SCORPION 4 NOIEMBRIE 2021

NUMAI CINE ARDE POATE CUNOASTE GUSTUL CENUSII SI NUMAI CINE A GUSTAT CENUSA POATE REINVIA CU ARIPI DE FOC 🔥 🌙Luna Noua in Scorpion...

CU NASUL LA....FIZIONOMIST!

Element central al feţei, aflat pe axa cea mai importantă care determină simetria sau asimetria feţei, nasul simbolizează în cele mai...

LUNA PLINA IN VARSATOR - 24 IULIE ORA 5:38

"Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă, Prin care trece albă regina nopţii moartă. O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o...

DESPRE A LUCRA ŞI A FI ÎN LUMINĂ

Ȋn ultimii ani am auzit din ce în ce mai des despre "lucrătorii de Lumină", despre a trăi în lumină, despre a căuta lumina...ca un liman...

FOTOGRAFIA CU CERNEALA ROSIE

Nu stiu altii copii cum or fi fost, dar eu am crescut fascinata de biroul tatalui meu - o piesa veche, valoroasa, cu sculpturi...

RITUAL LA LUNA NOUA IN TAUR

Marţi, 11 mai, la ora 22:00, ora României, va avea loc faza maximă de Lună Nouă în semnul Taurului. Aşa cum ştiţi, aceste energii se...

Home: Blog2
Image by Cosmic Timetraveler

Welcome to

CHIPURI SEMNE STELE

About faces, stars and ...magic in life

Welcome to my magic world! We'll explore magic of stars, magic of faces and all magical signs that make our lifes a n unique journey.

Home: Welcome

Subscribe Form

Thanks for submitting!

Home: Subscribe

Contact

+40726114393

Astrology-Crystals
Home: Contact
bottom of page