INTELEPCIUNEA IUBIRII
Iubirea este trimisă în viaţa noastră ca o şansă divină la evoluţie. Vine în momente când nu mai aşteptăm nimic sau în momente când orice altceva are prioritate în viaţa noastră: familie, job, copii, părinţi, bani etc. Vine atunci când sufletul nostru uită să vină Acasă şi când noi uităm să fim în conexiune cu el. Vine când credem că nu mai putem iubi sau când am închis şi zăvorât toate porţile către inima noastră (cea pe care de atâtea ori am simţit-o rănită, trădată, golită de bucurie). Vine călcând surâzător peste toate acele "eu niciodată nu am să...." şi dărâmă zidurile groase cu care am baricadat accesul la autenticitatea şi la vulnerabilitatea noastră.
Vine cu un chip care poate uneori este cu totul altceva decât chipul cu care am portretizat noi iubirea în viaţa noastră. Vine cu mirări şi tresăriri, cu cifruri magice care descuie cufere vechi, demult ferecate.
Nu vorbesc de acea pasiune fulgerătoare şi nici de obsesiile făcute brusc pentru cineva, nu vorbesc despre dorinţele acelea răscolitoare şi nici despre oftaturile melodramatice sau nevoia compulsivă de a şti ce face celălalt, unde e, cu cine sau de a fi în preajma lui. Nu vorbesc despre "mi-am găsit sufletul-pereche", "am conectat din prima", "e flacăra mea geamănă" şi alte sentinţe izvorâte dintr-un contact emoţional impulsiv şi tipare romantic-siropoase vândute la kilogram pe toate căile de difuzare posibile către un public care....NU ştie cum arată iubirea, ci doar o hologramă kitsch, umplută de paietele dorinţelor imature de "totul va fi ca-n poveşti".
Iubirea aceea despre care vorbesc vine poate o singură dată în viaţa noastră - vine ca un Dar divin care ne deschide uşa inimii spre a ne vedea pe noi înşine în toată frumuseţea pură în care am fost creaţi la începuturi. Ea nu "loveşte", nu "răscoleşte", nu creează nevoi şi aşteptări. Ea pur şi simplu se aşază lângă inima noastră în tăcere, blând şi o înveleşte în calm şi în siguranţă. Ea are încredere, răbdare şi puterea echilibrată şi profundă a lui "Te iubesc aşa cum mă iubesc!"
Vine prin cineva care nu ne cere nimic, nu ne impune nimic, nu ne dă termene şi obiective. Pentru că acel cineva îşi trăieşte viaţa nu prin a ne iubi pe noi, ci prin a se iubi pe sine ca agent al iubirii pentru noi.
De cele mai multe ori nu o băgăm în seamă "din prima", pentru că, aşa cum am spus, ea nu vine cu "sclipici" şi cu "gălăgie". Ea nu trebuie să demonstreze nimic, ci ESTE şi-şi este suficientă prin însuşi acest act al fiinţării. Este smerită şi discretă, pentru că nu se hrăneşte din nimic altceva decât din sine. Dar o simţim acolo, pentru noi, din când în când, cu aceeaşi bucurie cu care vaporul ostenit de zbuciumul oceanelor zăreşte ţărmul. Şi....NE E FRICĂ!
Ne e frică pentru că nu seamănă cu nimic din ceea ce am primit sau văzut noi ca iubire, pentru că nu ştim ce resorturi are şi pentru că pare că-şi este sieşi suficientă şi suverană. Ne e frică pentru că ESTE PREA FRUMOASĂ şi pentru că ne spunem că NU MERITĂM aşa ceva! Ne-am simţi mereu provocaţi la a fi noi înşine fără a fi manipulaţi, judecaţi, apăsaţi pe tot felul de "butoane"...şi asta e greu de dus! Cum să fii mereu "dezgolit" în faţa celuilalt?!
Şi dacă nu ne lăsăm intuiţia şi Sinele autentic să ne ghideze, de cele mai multe ori nu vedem acest dar sau, dacă îl vedem, îl respingem, considerând că e prea greu să suporţi mereu ȊNŢELEPCIUNEA DIVINĂ a acestei iubiri mature şi conştiente. Şi fugim de ea, găsindu-ne tot felul de justificări, care de care mai încărcate de minciunile pe care ni le-au îndesat alţii în noi, pe care ni le-am creat noi pentru a putea să supravieţuim unui trai lipsit de această energie divină a unei astfel de iubiri. Şi ne ascundem sub straturile falselor responsabilităţi, sub fricile de a dărâma tot ce am clădit o viaţă pentru a o lua de la capăt în şi cu lumină. O lumină pe care nu o suportăm pentru că am stat prea mult în umbra umedă a unor surogate de iubire care ne-au hrănit rănile şi ego-ul.
Şi pentru că această iubire este înţeleaptă, ea priveşte la vorbe, dar şi la fapte, aşteaptă, cântăreşte şi....acceptă că nu suntem pregătiţi să primim darul sau că chiar nu îl merităm pentru că alegem suferinţa. Şi, iubindu-ne, pleacă la fel de discret şi de demn din viaţa noastră, onorând dreptul nostru la a trăi cu fantomele, surogatele şi lanţurile pe care ni le ţinem cu îndârjire la încheieturi din frica noastră de ZBOR şi de LIBERTATE.
Iar când prea multele poveri ale vieţii pe care am ales-o ne copleşesc, când partenerii toxici lângă care am rămas sperând să deschidă ochii spre lumină ne-au afundat şi pe noi în întuneric, când copiii pleacă de lângă noi dispreţuind un părinte "sacrificat", acea iubire apare în visele noastre, la fel de frumoasă şi de calmă, dar cu contururile de fum ale regretului că nu am avut CURAJUL ŞI ȊNŢELEPCIUNEA DE A ALEGE IUBIREA.
Tu ce alegi aici şi acum în viaţa ta?