Luna plină în Săgetător dă startul unei veri fierbinţi în care se va face trecerea axei de destin de la Taur-Scorpion la Berbec - Balanţă şi momentul acestei lunaţii curăţă drumul şi e un prim pas spre purificare şi clarificare în ceea ce priveşte valorile noastre, aşa cum se manifestă ele în relaţiile cu ceilalţi şi mai ales când venim în contact cu oameni foarte diferiţi faţă de noi.
Cum Săgetătorul este guvernat de Jupiter, Luna plină vorbeşte despre călătoria noastră interioară, despre orizonturile noastre de cunoaştere, despre sistemul nostru de credinţe şi de valori. Universul vrea de la noi să eliberăm din bagajul nostru mental şi spiritual tot ceea ce ne-ar îngreuna drumul spre mai mult, mai bine, mai departe. Săgetătorul este un semn al expansiunii şi al bucuriei de viaţă, a cărui valoare supremă de viaţă este libertatea, iar energia lui este despre a armoniza latura noastră sălbatică, nedomesticită, cu latura superioară a conştiinţei înalte (simbolul Săgetătorului este un centaur având partea inferioară în formă de cal, iar partea superioară reprezentată sub forma unui arcaş).
Deşi Jupiter, guvernatorul acestei lunaţii este tensionat atât de careul cu Pluto din Vărsător, cât şi cu cel cu Marte din Leu - ceea ce naşte o nevoie uriaşă de schimbare, de primenire - el este în acelaşi timp în conjuncţie cu Nodul Nord din Taur şi în sextil cu Saturn din Peşti, deci răsplata pe termen lung este a celor care vor avea curaj şi determinare să se reconstruiască în acord cu adevărata lor natură şi cu legile Universului, ţinând cont de ritmurile fireşti ale devenirii.
Luna din Săgetător face în momentul ei maxim (ora 6:41) un trigon cu Marte din Leu, ambele semne fiind semne de foc, pasionale şi mândre. Acest trigon creează un spaţiu magic de manifestare pentru toţi cei care ştiu exact ce vor şi în ce direcţie să-şi îndrepte viaţa. Este o lună plină a onestităţii, a sincerităţii noastre depline faţă de noi înşine şi faţă de emoţiile noastre. Ea încurajează exprimarea directă a dorinţelor şi a pasiunilor noastre, ne dă entuziasm, carismă şi popularitate. De aceea, oricine îşi asumă cu curaj acţiuni hotărâte are toate şansele să reuşească şi să îi motiveze şi pe alţii să îl urmeze.
Totuşi, natura expansivă şi foarte optimistă a lunii din Săgetător este temperată de careul pe care îl face cu Saturn din Peşti. E ca un fel de îndemn de a ne aduna, de a sta cu noi înşine şi de a tria foarte sever tot ceea ce am acumulat până acum în parcursul nostru spiritual. Tot ceea ce ar putea fi toxic, nesănătos, restrictiv în relaţiile noastre, orice tipar rigid care durează de prea mult timp ne vor apăsa atât de tare, încât vom simţi că e absolut necesar să facem ceva concret pentru a ne recăpăta bucuria de viaţă şi a respira liber.
Unii s-ar putea simţi singuri, deprimaţi sau neiubiţi, iar acesta este semnul clar că şi-au ignorat propriile emoţii şi şi-au pus libertatea în mâinile altora, uitând cine sunt cu adevărat. Pentru cei care ştiu să îşi asculte intuiţia, această lună plină va aduce revelaţii privind iubirea şi relaţiile romantice, căci Venus din Rac este în trigon cu Neptun din Peşti. Se pot ţese acum poveşti de iubire pentru cei care îşi recunosc şi asumă sentimentele, care şi le mărturisesc cu îndrăzneală şi care îşi deschid inima faţă de cel iubit / cea iubită.
Cum Săgetătorul este însă un semn al libertăţii şi al independenţei, iar Lilith este încă în Leu şi se află în careu cu Mercur şi cu Uranus din Taur, poveştile pot fi frumoase, pasionale, chiar împotriva unor tabu-uri sau prejudecăţi sociale, dar nu de durată sau cel puţin nu se vor "aşeza" în această perioadă. Ȋnsă trăire şi senzaţii puternice vor fi din plin.
Vă propun un exerciţiu practic, care să vă ajute să profitaţi la maximum de energia acestei Luni pline (îl puteţi face în primele trei zile de la momentul Lunii pline):
- imaginaţi-vă viaţa voastră ca pe o călătorie şi notaţi pe o foaie:
a) care este destinaţia dorită?
b) ce veţi păstra în bagaj ştiind că nu aveţi voie să păstraţi decât strictul necesar?
c) ce provocări vă aduce întâlnirea cu destinaţia propusă? (ce vă îngrijorează, ce vă excită, ce vă creează teamă sau nesiguranţă?)
d) ce nu aţi avut până acum curajul să faceţi în călătoriile voastre şi e necesar să faceţi în această călătorie?
e) e ceva ce vă limitează deplasarea în această călătorie şi dacă da, ce anume trebuie să întreprindeţi concret pentru a vă elibera drumul?
f) vă aduce destinaţia aleasă sentimentul de bucurie, vă dă optimism şi vă face să simţiti că sunteţi singurul care decide pentur această călătorie?
După ce răspundeţi cinstit la aceste întrebări, veţi şti ce vă limitează bucuria de viaţă şi ce vă îngrădeşte adevărata libertate, aşa că puteţi face un ritual de eliberare a tuturor acelor lucruri / situaţii / persoane toxice sau restrictive şi să vă pregătiţi de o nouă aventură de viaţă.
Lună plină cu folos să ne fie!
💜