top of page
  • Writer's pictureCorina Chelaru

VARSATORUL - SCHIMBAREA AXEI DE DESTIN IULIE 2023 - IANUARIE 2025


Pentru Vărsători care au fost destul de încercaţi în ultimii ani de tranzite, acest aspect se anunţă unul cu mai puţină încărcătură emoţională, însă cu mari schimbări de mentalitate, de cunoaştere, de comunicare şi de gândire. Axa de destin va activa la ei casele 3 şi 9, Nodul Nord tranzitând casa 3, o casă a studiilor, a învăţăturii, a comunicării, negocierilor, dar şi a relaţiilor cu fraţii, cu surorile şi cu cei apropiaţi, o casă care priveşte şi transporturile şi mijloacele de deplasare, precum şi călătoriile pe distanţe mici.

Acestea sunt direcţiile în care Vărsătorii vor simţi vântul schimbării şi se vor vedea puşi în situaţia de a înainta pe calea cunoaşterii. Vor deveni importante studiile şi pentru cei care sunt încă la şcoală, colegii, profesorii şi mediul şcolar. Pentru cei care nu mai sunt în sistemul formal de învăţământ se va simţi chemarea de a se reîntoarce la învăţătură, sub o formă sau alta - fie că aleg să se înscrie la nişte cursuri în domenii pe care nu le-au mai studiat, fie că aleg să înveţe singuri, fiind autodidacţi, dar actul învăţării devine motorul care îi duce către cele mai importante schimbări din viaţa lor în acest interval. Mintea lor se simte provocată să îşi schimbe tiparele, modul de funcţionare, să descopere noi teritorii, să facă noi conexiuni şi să caute informaţii. Dorinţa de a comunica în mod autentic va spori şi vor dori să găsească cele mai bune modalităţi de a transmite ceea ce au de transmis - prin vorbit, prin scris, prin canale mass-media, prin internet, oricum, însă esenţial este să comunice şi astfel să identifice ce constituie elementul definitoriu al personalităţii lor.

Ȋn tot acest interval vor simţi nevoia să călătorească mai mult, vor fi mai mult pe drumuri şi unii dintre Capricorni îşi pot achiziţiona acum un mijloc de transport care să îi ajute să se deplaseze mai des şi mai rapid. Vor fi de asemenea mai interesaţi de legătura cu fraţii şi cu surorile, de comunicarea cu rudele apropiate şi cu prietenii, iar aceştia îi pot inspira pentru a gândi altfel şi a învăţa mai multe. Şi relaţia cu profesorii le va transmite mesaje despre ce au de aflat despre ei atunci când comunică şi învaţă. Profesorii sau mentorii pe care îi atrag pot constitui modele pentru ei sau îi pot stimula să se dezvolte în sensul misiunii lor personale şi să-şi găsească menirea.

Cei care activează în domeniul business-ului vor constata că negociază cu mai multă îndrăzneală şi că îşi vor susţine foarte bine punctele de vedere, fiind ei iniţiatorii unor noi contracte şi colaborări.

Cu Nodul Sud traversând casa lor 9, o casă a străinătăţii, a cunoaşterii înalte, a contactului cu ezoterismul, filosofia sau religia, o casă a expansiunii nivelului de conştiinţă, tiparele karmice li se vor revela prin contactul cu străinii - contact care poate fi la modul propriu cu oameni din alte ţări, de alte naţionalităţi sau religii sau poate fi unul care să îi aducă alături de oameni cu mentalităţi foarte diferite de ale lor, cu diferenţe de vârstă şi de credinţe. Călătoriile pe care le vor întreprinde în această perioadă la mare distanţă vor avea o semnificaţie aparte pentru ei - fie că îi vor duce în locuri care le vor părea foarte familiare şi unde vor retrăi reconectări cu vieţi anterioare, înţelegând la un nivel mult mai dezvoltat traiectoria lor spirituală, fie că îi vor aduce în contact cu suflete relevante pentru evoluţia lor spirituală, cu care au de încheiat cicluri karmice sau au de trăit experienţe relevante pentru deschiderea orizontului lor şi evoluţia sufletului lor. E important să-şi asculte intuiţia atunci când îşi aleg destinaţiile de călătorie la distanţă, pentru că ceva îi cheamă acolo pentru a le arăta elemente importante ale creşterii lor spirituale.

Pot avea loc şi întâlniri cu mentori spirituali, cu oameni cu o mare deschidere intelectuală şi sufletească prin care să primească iniţieri în creşterea interioară, acces la sisteme de gândire şi de credinţe care să le aducă daruri uitate sau cunoaştere din alte vieţi care le va fi necesară în această existenţă pentru a evolua pe calea sufletului lor.

Tot ce vor trăi în acest interval de un an şi jumătate le va arăta ce credinţe şi ce filosofie nu le mai sunt de folos în creşterea lor sufletească, le va evidenţia momentele în care au fugit de cunoaşterea înaltă sau s-au temut să acceadă alte nivele de conştiinţă mai înaltă, iar acum pot remedia astfel de ratări şi pot căpăta o putere spirituală mult mai mare.

292 views0 comments
Post: Blog2_Post
bottom of page