top of page
  • Writer's pictureCorina Chelaru

SCORPIONUL - SCHIMBAREA AXEI DE DESTIN IULIE 2023 - IANUARIE 2025


Scorpionii vor resimţi tranzitul axei de destin pe casele 6 şi 12 şi vor fi focusaţi pe problemele de la muncă, pe sănătatea lor şi pe rutinele de viaţă, dar concomitent vor resimţi şi o mare nevoie să se retragă în singurătate, să facă o muncă de introspecţie şi să înţeleagă lucruri importante la nivel spiritual despre ei.

Cele mai importante schimbări se vor petrece în programul lor de muncă şi de viaţă pentru că vor simţi că acestea nu mai corespund scopului lor personal mai înalt. Munca pe care o fac îi va plictisi dacă vor continua să o facă în acelaşi mod, vor simţi că locul în care muncesc, colegii şi orarul nu îi mai reprezintă, nu le mai prezintă nicio provocare şi că au nevoie să iasă din aceste zone atât de cunoscute. De asemenea ceva le spune că munca lor nu mai aduce servicii celorlalţi în modul în care o fac dintotdeauna şi aceste nemulţumiri, dacă nu iau măsuri, se vor reflecta în starea lor de sănătate. Stresul sau frustrarea pot declanşa afecţiuni care reprezintă de fapt somatizări ale unor emoţii negative pe care le resimt în legătură cu munca lor. Ele se pot exprima mai ales sub forma unor dureri de cap, a unor boli neurologice, a burn out-ului sau a unor episoade în care febrile sau de-a dreptul a unor migrene. Problema este că analizele nu vor găsi explicaţii în planul fizic de cele mai multe ori, pentru că factorii declanşatori sunt cei emoţionali. Cu cât vor avea mai mult curaj să iniţieze schimbări în regimul lor de muncă şi de viaţă, cu atât aceste simptome se vor estompa sau chiar vor dispărea, pentru că ele nu sunt decât semnale subtile ale corpului că Scorpionii nu îşi asumă riscuri şi nu deschid noi drumuri în viaţa lor. De asemenea va fi foarte important să simtă că munca lor are relevanţă socială, că ajută alţi oameni să-şi împlinească nevoile şi că este pusă în serviciul practic al altora.

Unele boli apărute pe parcursul acestui tranzit au cauze karmice şi scot la iveală tipare transgeneraţionale care se cer văzute, conştientizate şi vindecate. Mai ales modul în care s-au raportat la muncă strămoşii lor este important şi poate arăta locurile unde sunt dezechilibre şi unde munca nu a fost pusă sub semnul unor raporturi sănătoase. Relaţiile cu colegii de muncă pot fi un indicator al sănătăţii acesteia, deoarece orice relaţie tensionată, abuzivă sau care încalcă limitele personale va declanşa reacţii fizice.

Scorpionii vor deveni mult mai deschişi şi la ideea de a îşi lua un animal mic de companie, vor deveni mai sensibili la tot ceea ce ţine de binele animalelor domestice şi unii vor învăţa acum să trăiască alături de un prieten nevorbitor, dar de care se vor lega afectiv şi de la care vor învăţa multe despre ei înşişi.

Pierderea unui loc de muncă poate părea dramatică, dar ea va declanşa un întreg proces terapeutic, deoarece Nodul Sud va tranzita casa 12, o casă karmică, a bolilor şi a duşmanilor ascunşi, dar şi a legăturii spirituale cu Sinele nostru superior, a credinţei şi a esenţei noastre divine. Pe parcursul tranzitului, Scorpionii trebuie să fie foarte atenţi la semnalele corpului lor, deoarece sunt posibile manifestări ale unor boli cronice, care se pot vindeca doar prin identificarea tiparului karmic care le-a declanşat. De exemplu, dacă strămoşii lor i-au făcut pe ceilalţi să resimtă frica, să fie terorizaţi de prezenţa lor, i-au ameninţat sau abuzat, este posibil ca la ei să se manifeste afecţiuni de rinichi sau de stomac care să nu aibă nicio explicaţie aparentă în stilul lor fizic de viaţă sau în linia genetică directă, provenind de la părinţi. Acestea sunt acele aşa-numite boli karmice, care îşi pot găsi o vindecare la fel de spectaculoasă ca şi apariţia lor dacă se găseşte acel tipar şi se lucrează asupra emoţiilor implicate în apariţia afecţiunilor. Pe acest tranzit, vindecările au mai degrabă componentă spirituală, iar îmbolnăvirile sunt modul Universului de a ne obliga să punem pauză de la fuga de realitatea noastră interioară şi de a privi în noi cu sinceritate şi curaj.

Uneori pare că viaţa îi loveşte pe Scorpioni pe nedrept cu Nodul Sud în casa 12, că apar duşmani de care nu ştiau, că unele împrejurări din viaţa lor sunt inexplicabile pentru starea de rău pe care o resimt, dar în final totul nu are ca scop decât să îi oblige să realizeze că adevărata putere este cea a credinţei, că au uitat să stea cu sine şi să îşi asculte intuiţia, să se lase în voia Celui de Sus. De aceea, dacă apar astfel de situaţii, soluţia este să se retragă şi să se investigheze, să se încreadă în sprijinul şi în călăuzirea divină.

398 views0 comments
Post: Blog2_Post
bottom of page