top of page
  • Writer's pictureCorina Chelaru

RITUAL PENTRU ABUNDENŢĂ - "BORCANUL MAGIC AL BANILOR"


Asociem de cele mai multe ori ritualurile cu magia...şi poate că nu greşim! A manifesta în planul realităţii intenţiile noastre este cea mai simplă magie şi totuşi, de cele mai multe ori, greu de atins. Pentru că ne lipseşte ingredientul cel mai important, fără de care nicio formulă, niciun obiect şi niciun ceremonial nu au efect - CREDINŢA.

Magia este un dar pe care Cerul ni l-a făcut fiecăruia din noi atunci când am primit viaţă. Magia ţine de credinţa nestrămutată în Legile şi Puterea Universului, aşa cum au fost ele rânduite de Creator şi orice altă cale în afara lor nu este decât o iluzie.

Abundenţa, alături de Iubire, de Armonie, de Pace şi de alte atribute de Lumină este şi ea un dar la care avem drept ca fiinţe divine, dar, de multe ori, prin alegerile pe care le facem, pierdem aceste drepturi sau ni le limităm.

Banii sunt şi ei o formă a abundenţei şi atâta timp cât ei nu ne devin un scop în sine sau nu se transformă în energie stagnantă, stocată cu intenţii generate de frici sau dorinţă de putere, e foarte bine să ni-i dorim şi să-i manifestăm în viaţa noastră. Banii sunt un mijloc de a ne sprijini evoluţia şi dezvoltarea personală şi o energie care plăteşte munca, deci, trebuie onoraţi în acest sens şi câştigaţi cu bucurie, la fel cum şi trebuie daţi mai departe, tot cu bucurie!

Iată un ritual simplu, dar puternic pe care îl puteţi folosi pentru a vă împrieteni cu energia banilor şi a îi atrage către voi, atât cât îngăduie Planul Divin al vieţii voastre.

De ce aveţi nevoie:

- un borcan de sticla (recomandabil să găsiţi un borcan de formă mai deosebită, decorativ şi de bună calitate);

- o monedă cât mai nouă, lucioasă sau o monedă de argint sau de aur dacă aveţi (moneda îşi va chema "fraţii şi surorile" să i se alăture)

- câţiva fulgi de ovăz (simbol al fertilităţii şi al "încolţirii" seminţelor, puterea hrănitoare);

- câteva frunze de busuioc proaspăt, de culoare verde intens (plantă sfântă, cu proprietăţi protectoare şi atrăgătoare de energii benefice, noroc, bani şi dragoste);

- o linguriţă de miere (pentru a atrage cu dulceaţa ei şi a se "lipi" banii de noi);

- ulei esenţial de patchouli (mirosul lui atrage abundenţa);

- un cristal mic de citrin (culoarea sa solară atrage resursele, creşte creativitatea în a le obţine şi totodată sporeşte fertilitatea oricărui proiect);

- beţişoare parfumate pentru atragerea banilor (https://www.elverostore.ro/betisoare-parfumate-hem-attracts-money-atrage-banii-cod-753?sort=rating&order=DESC)

Etapele ritualului:

- curăţaţi spaţiul în care veţi pregăti "Borcanul Magic al Banilor" (fumigaţie cu tămâie, salvie sau beţişoare parfumate, o muzică cu frecvenţe de curăţare, de exemplu https://www.youtube.com/watch?v=HZxqZR0MB50, aprindeţi lumânări);

- pregătiţi un spaţiu / altar pe care să creaţi borcanul magic - un colţ liniştit, acoperit cu o pânză curată, de preferinţă verde, cu cristale, cu clopoţei, cu flori, cu orice alte obiecte simbolice; pot fi decoraţiuni feng shui de exemplu, pentru atragerea banilor);

- aprindeţi lumânări (dacă aveţi verzi sau aurii), precum şi un beţişor parfumat dedicat atragerii banilor;

- intraţi într-o stare de relaxare şi cu bucurie începeţi să puneţi ingredientele în borcanul magic, rând pe rând;

- desenaţi pe borcan simbolul pentagramelor (monedele din tarot)

- luaţi borcanul şi ţinându-l cu ambele mâini spuneţi: " Eu, (numele), rog PreaSfânta Treime, pe toţi îngerii abundenţei şi pe toate fiinţele de lumină care pot, vor şi trebuie să mă ajute aici şi acum, să mă îndrume şi să îmi arate toate căile, resursele şi oportunităţile prin care pot atrage banii în viaţa mea, ca ajutor în împlinirea misiunii mele personale şi pentru a mă sprijini în evoluţia mea conform Planului Divin. Fie ca îngerii abundenţei să-mi dea priceperea de a-i câştiga cinstit, înţelepciunea de a îi cheltui cu folos şi harul de a îi spori pentru bunăstarea mea şi a tuturor celorlalţi şi le mulţumesc cu recunoştinţă şi iubire! Facă-se voia Ta, Doamne, aşa precum e voia Ta! Amin!"

- închideţi borcanul şi continuaţi să-l ţineţi în mâini, vizualizând cum se îndreaptă către dumneavoastră un râu strălucitor de monede şi cum vă bucuraţi să le folosiţi în scopuri bune şi cu generozitate. Pe măsură ce dăruiţi din aceste monede, vor veni din ce în ce mai multe în loc.

Păstraţi borcanul magic într-un loc special, curat şi puteţi reînnoi ingredientele din el ori de câte ori e nevoie.

Foarte important! Nu uitaţi să mulţumiţi în fiecare zi pentru tot ceea ce primiţi şi să fiţi recunoscători, altfel...magia abundenţei nu va funcţiona!

Pentru a activa şi mai mult energia banilor şi a prosperităţii puteţi pune în fiecare zi şi această mantră foarte frumoasă: https://www.youtube.com/watch?v=tx72LqJna6c



Multumiri pentru inspiratie occult.ish.





1,183 views0 comments
Post: Blog2_Post
bottom of page