top of page
  • Writer's pictureCorina Chelaru

PESTI - SCHIMBAREA AXEI DE DESTIN IULIE 2023 - IANUARIE 2025


Cei născuţi sub semnul Peştilor vor resimţi acest tranzit pe axa financiară. Nodul Nord va activa casa lor 2 aflată în Berbec, iar Nodul Sud casa lor a 8-a, din Balanţă. Ambele case au în comun resursele, fie cele pe care ei le produc din munca proprie, monetizându-şi talentele şi harurile, fie cele pe care le împart cu alţii sau care le vin prin alţii - tot ceea ce ţine de bugete comune cu parteneri de cuplu sau asociaţi de business, de moşteniri, taxe, impozite, dividende, dar şi de finanţări prin credite, burse, donaţii sau sponsorizări. Evoluţia finanţelor ţine în esenţă de sistemul lor de valori, de cum îl implementează în viaţa lor şi de cum se preţuiesc pe ei înşişi, mai precis de câţi bani cred că fac.

Schimbările se vor impune mai ales în modul în care îşi câştigă resursele şi în care îşi acoperă nevoile de viaţă din munca proprie. Dacă până acum s-au temut să ia iniţiative financiare, să îşi asume riscuri şi să încerce căi noi de câştig, acest tranzit le dă mult mai mult curaj şi, într-un fel sau altul, îi va obliga să-şi ia viaţa pe cont propriu şi să înveţe să îşi afirme opiniile, să îndrăznească să iasă din formulele ştiute, să treacă la acţiune. Pot găsi un nou serviciu, la care să se schimbe substanţial modul de plată sau pot părăsi un serviciu la care veniturile lor depindeau de deciziile altora şi să păşească pe calea antreprenoriatului, unde vor descoperi că nu e chiar atât de riscant să ai curajul să ieşi din formulele ştiute de câştig, ba mai mult, cu cât vor fi mai determinaţi să inoveze şi să dea exemplu de îndrăzneală, cu atât recompensa financiară poate fi mai mare.

Vor învăţa pe parcursul acestui tranzit că dacă nu se preţuiesc ei, nu o va face nimeni, vor conştientiza care sunt valorile lor cele mai importante, care sunt capacităţile şi abilităţile care le pot spori veniturile şi pe care nu le-au valorificat deloc sau le-au subestimat, lăsandu-le să producă mult sub posibilităţi. Cei care au fost dependenţi financiar de altcineva au ocazia ca în acest an şi jumătate să devină independenţi, să poată trăi exclusiv din ceea ce produc şi să taie orice alte legături care le-ar condiţiona viaţa din punct de vedere financiar. Vor înţelege că producătorul cel mai valoros în viaţa lor sunt chiar ei înşişi şi Universul îi va răsplăti pe cei care aleg să meargă cu curaj înainte.

Casa activată de tranzitul Nodului de karmă este o casă a transformărilor profunde, a morţii şi a regenerării (moartea ca încheiere definitivă a unui capitol de viaţă, dar şi ieşirea din planul fizic), a vieţii intime văzută în dimensiunea ei mai profundă şi transformatoare, a resurselor comune cu alte persoane, a crizelor de viaţă care ne ajută să ne schimbăm radical. Peştii pot trece prin evenimente majore pe parcursul acestui tranzit, evenimente care să îi oblige cumva să părăsească definitiv anumite stări de lucru, contexte sau persoane care le blochează transformarea. Eventualele probleme de sănătate care ar surveni în următorul an şi jumătate sunt modalităţi prin care corpul lor le semnalează necesitatea dezintoxicării emoţionale, a părăsirii definitive a unor tipare de viaţă care le împiedică mersul înainte pe misiunea lor de viaţă. Dacă vor face aceste transformări majore, vor declanşa un profund proces regenerator atât psihic, cât şi la nivelul corpului fizic.

Viaţa intimă le poate scoate în cale parteneri karmici, care să le aducă în atenţie modul în care ei se investesc la nivel sexual într-o relaţie şi care dacă nu este echilibrat, în sensul dăruirii şi al primirii pe măsură, trebuie schimbat complet. Experienţele lor sexuale pot avea o intensitate mult mai mare, care să treacă de nivelul fizic şi să-i proiecteze în universul interior pentru a vedea ce resurse de renaştere au.

Va fi important pentru ei şi modul în care finanţele lor se împart cu alţii sau vin prin alţii, căci fluctuaţiile din această zonă le vor da indicii despre sănătatea concepţiilor lor financiare atunci când este vorba de resurse comune. Dacă vor apărea în calea lor obstacole, taxe abuzive, pierderi de bani prin calcule greşite, datorii neachitate, întârzieri în obţinerea unor credite sau finanţări, atunci acestea le semnalează că în contexte anterioare (fie în trecut, fie în alte existenţe) nu au onorat fluxul abundenţei şi nu au susţinut corect pe alţii din punctul de vedere al resurselor şi atunci trebuie să identifice ce din mentalitatea lor îi împiedică să se bucure de fluxul abundenţei. Dacă însă în acest interval vor apărea în calea lor susţinători providenţiali - oameni care să le finanţeze proiectele sau să le dea acces la resurse, vor primi sume de bani neaşteptate (moşteniri, daruri, donaţii, returnări de taxe şi impozite care le-au fost calculate greşit etc.), atunci vor şti că atitudinea lor în ceea ce priveşte finanţele comune este una corectă şi că primesc răsplata unor comportamente corecte din punctul de vedere al respectării legilor divine.

509 views0 comments
Post: Blog2_Post
bottom of page