FOTOGRAFIA CU CERNEALA ROSIE

Nu stiu altii copii cum or fi fost, dar eu am crescut fascinata de biroul tatalui meu - o piesa veche, valoroasa, cu sculpturi complicate, catifea verde pe tablie si deasupra un cristal gros cat degetul. Il gasise prin '60 si ceva tata in pivnita parasita a unei vechi case boieresti din cartierul Dudesti, in care traisera evrei bogati, care au fugit dupa razboi, lasand locul unei populatii pitoresti si pestrite, de lautari, negustori, matroane si poeti neintelesi. L-a dus la reconditionat si piesa si-a recapatat splendoarea si statutul, sfidand mai apoi mobilele comuniste.

Acolo erau toate comorile lumii - creioane, pixuri, rigle, gume, ace de birou, capsatoare si mai ales stilourile de colectie ale tatei. Dar instrumentul meu preferat era tocul cu penita, pe care il inmuiai in calimara cu cerneala. Calimara cu cerneala neagra era pentru semnaturile si ex libris-urile tatei, iar cea rosie pentru observatii si pus note pe teze si lucrari.

Cand il vedeam pe tata cu ochelarii pe nas si inconjurat de un nor de fum de Carpati fara filtru, din care pufaia non stop, mi se parea de-a dreptul magic scrisul acela cu penita cu cerneala rosie, din care tata facea de fiecare data o semnatura eleganta ca o pirueta de patinator sub nota scrisa frumos cu cifre si litere.

Bineinteles ca accesul la recipientul cu comoara rosie era restrictionat cu formula magica "O sa ai si tu cand o sa fii mare, acum esti prea mica sa scrii cu penita!"

Asa ca am asteptat rabdatoare o dupa-amiaza toropitoare de vara, cand tata isi facea siesta si am luat poza mea cu "Metetelu'" (asa botezasem mascota de la Loto) vrand sa imi personalizez imortalizarea figurii mele de vedeta cu o semnatura cu cerneala rosie, din aceea de profesor adevarat, cum vazusem la tata. Ce a iesit, a fost harta unui fluviu, caci am rasturnat calimara pe tot biroul si poza a pastrat prima mea semnatura cu rosu. Nu stiam ca viata ma va duce pe un drum in care aveam sa pun mii de semnaturi cu rosu pe caiete, lucrari, teze, proiecte si sa devin la randul meu invatatoare, mai apoi profesoara si sa deschid calimara cunoasterii pentru atatea suflete.

Mai tarziu, am deschis si calimara cu astre si am invatat sa citesc randuri scrise cu stele, planete si asteroizi si am inteles ca nimic nu e intamplator! Copil fiind, Universul mi-a dat semn care va fi drumul meu si mi-a pus sigiliul misiunii mele personale pe poza copilariei.

Astazi sarbatoresc ziua copilului din mine, pe care l-am pastrat viu, curios si jucaus toata viata si a tuturor copiilor din sufletele celor pe care i-am incurajat sa-si vindece, sa-si iubeasca si sa-si onoreze copilul interior.

Sa va fie Copilaria mereu starea sinelui vostru si sa va bucurati mereu de Viata privind-o prin ochelarii ei de inocenta, joaca si curiozitate!

LA MULTI ANI tuturor copiilor care vietuiesc in fiecare din noi!