Ȋn ultimii ani am auzit din ce în ce mai des despre "lucrătorii de Lumină", despre a trăi în lumină, despre a căuta lumina...ca un liman necesar al călătoriei noastre lumeşti, ca pe nava care ne-ar transporta în dimensiunea regăsirii esenţei noastre divine.
Prin natura căutărilor mele, prin experienţele care mi-au fost hărăzite spre trăire şi înţelepţire, am cunoscut şi am intrat în contact cu multe medii în care scopul declarat era sporirea cunoaşterii de sine, căutarea căilor şi a instrumentelor care să ajute spiritul întru înălţarea sa aici, în bietul nostru 3D cotidian, în corsetul corpului nostru omenesc. Am fost ucenic, am fost învăţăcel, profesor sau simplu martor, am fost în ipostaza celui ce cere, dar şi a celui care dăruieşte. Am lucrat alături, cu şi pentru oameni - fie ei simpli trăitori, fie maeştri (declaraţi sau pur şi simplu şi smerit de frumos înnăscuţi sau deveniţi "pe bune", dincolo de diplome şi certificate), fie căutători de sine aflaţi în diferite etape ale parcursului lor existenţial şi evolutiv.
Am auzit teorii fascinante, am experimentat stări şi ipostaze, am călătorit pe un întreg caleidoscop de informaţii, de concepte, de conexiuni inedite, de emoţii şi trăiri. Mi s-a părut de multe ori că, în căutările şi învăţarea mea voi rămâne ca în versul lui Eminescu "La steaua care-a răsărit e-o cale atât de lungă...", la stadiul de veşnic descoperitor şi că va trebui să trec multe probe pentru a găsi o cheie care să deschidă măcar o uşă către Lumină.
Am avut şansa să stau în preajma unor oameni extraordinari, unor oameni care au căutat cu folos în această viaţă, am avut şi şansa să văd unde pot duce orgoliul, aroganţa, manifestarea puterii, încrederea nemăsurată în sine. Dar cel mai important este că am avut dreptul la a descoperi un Dar divin considerat modest şi ignorat de mulţi "iluminaţi" - un Dar din care şi pentru care ne întrupăm aici: Iubirea. Şi am înţeles că, oricât ai învăţa, oricâte ritualuri ai face, oricâte posturi ai ţine, oricâte iniţieri şi exerciţii şi exersări ai face, nimic din lumea aceasta a noastră tangibilă, fragilă, efemeră şi pământească nu poate să-ţi dea cunoaşterea, smerenia, acceptarea şi pacea pe care ţi le dau Iubirea. Atât de simplă de spus în cuvinte şi cel mai greu de trăit în Inimă!
Am văzut şi am trăit alături de oameni care erau o Mecca a cunoaşterii într-un anumit domeniu, i-am cunoscut în latura lor cea mai simplu omenească şi am învăţat că nu poţi lucra în Lumină, dacă nu eşti tu însuţi în Lumină. Veţi spune că fiecare avem şi partea noastră de întuneric şi că aşa e normal, căci nimeni din cei întrupaţi nu poate fi numai lumină, pentru că însăşi Viaţa este amestecul contrariilor. Da, însă a accepta firesc prezenţa întunericului doar ca "substanţă de contrast" pentru a îţi indica unde poţi găsi şi spori lumina este deja un act de evoluţie şi de fiinţare în Lumină. A lucra neîncetat cu tine spre a îţi transforma întunericul din furtună şi haos în odihnă temporară a luminii, ca întunericul binefăcător al somnului, este apanajul Maeştrilor - cei adevăraţi, care nu au nevoie de declaraţii, de recunoaştere sau de confirmări. Ei sunt prin sine Iubire şi în preajma lor simţi - oricare le-ar fi rănile omeneşti - acea căldură blândă pe care numai zorii o pot da, atunci când nasc ziua.
A înţelege şi accepta mecanismul genial şi perfect al Universului, a avea compasiune şi a ierta (o, ce greu şi rar se ajunge la adevărata compasiune şi iertare!), a înţelege că tot ceea ce face parte din viaţa ta este o binecuvântare - chiar dacă pare a fi o rană, că este o treaptă din scara ţesută de stele la naşterea fiecăruia dintre noi, sunt premisele "lucrătorului de Lumină". Şi oricât ne place cum sună această sintagmă, în momentul în care am vibrat cu mândrie auzind-o în legătură cu noi, nu suntem acel lucrător, pentru că el a ajuns la stadiul în care ESTE în lumină şi firea sa este una a armoniei şi nu are nevoie de cuvinte, confirmări sau aprecieri.
Am cunoscut vindecători căutaţi de mulţi oameni, care cereau şi primeau vindecare pentru aceştia (pentru că nimeni nu vindecă pe această lume, ci doar are dreptul de a aduce vindecarea din Sursa Divină), care în viaţa lor lumească încă îşi ţineau deschise rănile urii faţă de părinţi sau foşti parteneri, care încă jubilau la ideea răzbunării confundând-o cu Justiţia divină, care erau orbiţi de patimi sau dependenţe, care manipulau emoţional alte fiinţe crezând în dreptul lor divin de a îşi folosi puterea darului cu care au fost înzestraţi mai presus de liberul arbitru al celuilalt care era considerat "prost" sau incapabil să-şi găsească calea singur. Am cunoscut "maeştri" al căror surâs se descompunea în intimitate în grimasa disperării şi a depresiei, care fugeau de propriile emoţii şi trăiri de frica suferinţei sau a ataşamentului, am găsit propovăduitori ai iubirii care nu ştiau să ofere sau să primească iubire... Am cunoscut atât de mult cât îi e îngăduit unui posesor de destin 7 să cunoască într-o viaţă de trăitor lumesc.
Şi am înţeles că până nu laşi porţile Inimii deschise, fără teama săgeţilor care ar putea să ţi-o rănească sau otrăvească cu gelozie, ură, abandon sau trădare, Iubirea nu are nicio şansă să ajungă în casa ei firească şi nici să lucreze prin toate canalele văzute şi nevăzute ale fiinţei. Este Elixirul pentru care vin aici şi înfruntă multe pericole şi îmbracă multe măşti fiinţe din alte părţi ale Universului. Numai aici, în această lume a noastră tangibilă, fragilă, efemeră şi pământească există EMOŢIA, ca întrupare palpabilă. Numai aici putem trăi în manifestare Iubirea, sub toate formele sale - nu acea Iubire abstractă, principială şi filosofică, ci Iubirea imperfectă şi împletită din Lumina noastră născută din acceptarea şi vindecarea întunericului nostru, transformat din rană în balsam vindecător.
A lucra cu Lumină înseamnă în primul rând a şti să oferi şi să primeşti IUBIRE, în cele mai variate forme ale sale - de la iubirea fizică (şi câţi dintre noi se tem să dea acea mângâiere, acel sărut sau acea îmbrăţişare vindecătoare!), la iubirea din vorbele noastre - a spune adevărul atunci când el poate fi auzit şi fără a răni, la iubirea din gândurile noastre şi la multe alte feluri de a iubi, până la iubirea de sine ca formă supremă de iubire dăruită celorlalţi. A te preţui tu însuţi/ însăţi presupune să dăruieşti celorlalţi ceea ce ai tu ...cel mai de preţ!
Recunoştinţă şi Iubire tuturor celor care aţi citit până la capăt aceste rânduri!
Corina