CU PLETELE IN VANT SI CU FUSTA PANA LA PAMANT sau despre cum am vrut să devin "femeie feminină"...

Cum sunt o fiinţă profund interesată de evoluţia mea spirituală şi de "binele meu suprem", încerc să mă ţin la curent cu toate valurile, tendinţele şi noutăţile spirituale şi să fiu cât mai bine conectată la mediul ăla elevat şi la "vibraţii benefice". Şi evident că citesc, ascult şi vizionez articole, podcasturi, interviuri, blogăreală şi tot felul de "motivational videos" să nu cumva să mă împiedic şi să cad pe scara lui Hawkins să ajung, Doamne fereşte, pe treptele alea de la bază!

Şi uite-aşa dădui eu peste o doamnă care povestea despre feminitate şi de-acolo am dat de alta şi apoi de alta şi am ajuns să scotocesc şi eu în dulapul spiritual cu feminitate, încât după ce am ascultat şi răsascultat m-am convins că...nu sunt (încă) femeie şi că de fapt sunt un nenorocit de bărbat fără sculă şi care doar se preface a fi femeie, pentru că de fapt mă scald în energie Yang şi că asta e câh! pentru o femeie. Şi că bineînţeles ar fi cazul "să-mi lucrez feminitatea", da' nu de una singură, ci să-mi caut o "gură" (adică un guru feminin), care a descoperit cum stă treaba cu feminitatea şi a găsit lumina, deci poa' să mă lumineze şi pe mine la feminitate.

Mie îmi plac lucrurile făcute metodic...o chestie care cică e tot masculină, că dacă eşti femeie tre' să mergi aşa doar în flow şi să o arzi completamente pe intuiţie şi pe feeling. C'est la vie! ce să fac dacă am învăţat o viaţă în sistem academic, care fu făcut de bărbaţi şi fu intelectual macho - vreau să înţeleg cum stă treaba înainte să o fac şi am foarte prostul obicei de a îmi pune întrebări. Care chestie vine tot de la minte, care e tot masculină....de parcă femeile ar avea doar partea aia cu tampoane lunare şi corason, atât!

Deci, conform proastelor mele deprinderi masculine, intelectul meu nărăvaş începu să le analizeze pe doamnele care propovăduiau diversele tehnici de descoperire-eliberare-vindecare-împuternicire-etc. feminine.

M-am uitat întâi la o doamnă psiholog, cu "competenţe certificate", că deh! nu ne dăm pe mâna oricui. Doamna psiholog vorbea foarte frumos şi o ţâră moldovineşte aşa (cam mult), cred eu că pentru impresia de autenticitate şi căldură umană. Şi avea rochie şi părul lung (ceea ce mărturisesc că mie nu mi se întâmplă în mod constant, plăcându-mi mie gecile de piele, pantalonii strâmţi şi şalvarii de Vamă). Doar că umplea cam mult ecranul (la propriu) fiind cam grasă - ştiu că nu e spiritual să zic din astea pentru că şi eu am fost şi mi se mai întămplă să am perioade în care sunt uşor adipoasă. Doar că eu nu eram guru de feminitate, ci eram în bezna neacceptării şi neiubirii de sine, când în nemernicia mea chiar ţineam regimuri de slăbire care durau până la prima cofetărie ieşită în cale. Nu m-a convins să-mi iubesc forever şuncile fără să fac nimic pentru a le aduce în limitele sănătoase.

Aşa că am trecut la a doua doamnă. Care era foarte slabă şi foarte doritoare să pozeze în ipostaze relevante pentru aspectele feminine anterioare şi posterioare, ajutate spiritual de ceva îmbunătăţiri chirugicale, căci corpul este casa sufletului şi dacă la corp nu se uită nimeni....cine dreak' mai are timp să se uite mai profund şi la suflet?! Deci această doamnă era "relationship coach" şi am ascultat-o cu mare atenţie ca să văd de ce mama zmeilor divorţai eu de doo ori şi nu-l găsii după decât pe unu imperfect şi traumatizat de mă-sa din copilărie. Mărturisesc că după câteva episoade cu titluri mai mult decât promiţătoare - "Cum să te împaci cu fostul", "Cum să nu mai fi disperată după el", "De ce femeia nu trebuie să alerge după bărbat", am început să mă îndoiesc de capacităţile mele de a deveni femeie şi să mă gândesc serios dacă nu cumva sunt un exemplar defect şi iremediabil incapabil de relaţii adevărate conform specialiştilor.

A treia doamnă era "shaman" şi "feminine emotional trauma healer". Care doamnă mi-a plăcut de bijuteriile ei şi avea nişte tatuaje foarte frumoase cu simboluri şi postări cu zeiţe feminine. Şi zicea că e nevoie să ne luăm timp departe de bărbaţi, să ne regăsim legătura cu Mama Pământ şi să mergem în tabăra de reconectare, unde vom sta în sfârşit fără chiloţi şi cu fuste care să ne adune în chakra dintre picioare energii sexy, nu ne vom spăla decât cu apă de izvor (d-ăla de munte, să-ţi îngheţe şi ovulele pe care nu le-ai scos încă la înaintare) şi vom face pipi în mod tradiţional în sânul naturii. Ȋn tabără trebuia să avem rochii, coroniţe de flori şi să avem grijă să vorbim din chakra inimii, să păşim în mişcări de ecstatic dance şi să ne dăm voie să plângem şi să râdem pe oriunde ne apuca, ca să ne vindecăm strămoaşele şi "liniile". Neavând coroniţă, am amânat cu regret tabăra şi am zis să îmi mai acord o şansă.

Drept pentru care m-am înscris la un curs de feminitate "onlain" ca să pot "conecta" cu femei din diferite regiuni şi de diferite vârste, ocupaţii şi preocupări. Curs care ni s-a spus că are parte teoretică, adică ce ne povesteşte doamna de pe "pauărpoint" şi partea practică, adică ce tre' să facem noi cu sfinţenie după toate materialele care ni le trimite doamna coach de feminitate. Dar să fiu sinceră, parcă am simţit cum am aşa o speranţă când mi s-a spus că voi deveni o "femeie feminină" şi că "aflu cum gândesc bărbații și ce vor ei de la femei: Femeile și bărbații nu sunt egali. Ei sunt diferiți. La curs înveți exact care sunt diferențele, de ce este așa și nu altfel, care este rolul tău de femeie în viața unui bărbat și care este acel lucru pe care bărbatul îl vrea de la tine și pe care nici el nu știe să ți-l spună." (sic!) Am avut aşa o umbră de îndoială că, dacă nici bărbatul nu ştie să-mi spună ce vrea de la mine....cum o să devin eu o femeie feminină?!, dar mi-a trecut repede sub razele entuziaste ale speech-ului motivational al doamnei coach.

Long story short, după ce am făcut toate ritualurile - băi feminine cu tone de uleiuri, la orele fixe ale lunilor pline sau noi, jurnale de manifestare, "vijionborduri" cu pozele lu' Brad Pitt şi a lu' Johny Deep, dansuri la miezul nopţii în cuca goală ca să-mi văd feminitatea, am descântat mâncarea în sens levogir, ca să mă sincronizez cu Universu', m-a lovit în moalele capului o postare care dezbătea feminitatea în viziunea tantra yoga şi mi-am dat seama că eram pe drumul greşit...

Şi aici s-au oprit căutările mele de feminitate şi m-am resemnat cu limitările mele şi cu incapacitatea mea de a fi o femeie spirituală şi feminină. M-am hotărât să fiu eu însămi, cu riscul de a îndepărta toţi bărbaţii care nu ştiu nici ei să-mi spună ce vor de la o femeie feminină şi care sunt diferiţi de mine pentru că nu suntem egali şi bine facem! Să-mi pun fustă când îmi vine şi să stau cu pantaloni când mă simt bine. Să slăbesc sau să mă ocup de tenul meu nu pentru că am de atins standarde, ci pentru că vreau să fiu sănătoasă şi să mă bucur din plin de timpul pe care îl am de trăit. Să nu ies ostentativ nemachiată sau neepilată, pentru că "tre' să-mi accept atributele naturale", dar nici să stau să-mi înţep fiecare rid cu fillere şi să-mi lipesc gene de căprioară, pentru că bărbaţilor le plac privirile misterioase (şi tâmpe!) nu scanerul meu vizual. Să îmi las părul lung şi să-l ondulez dacă aşa îmi place mie, nu pentru că sunt mai sexy şi pentru că fanii masculini au fantezii cu plete în vânt şi cu fusta până la pământ (sau până sub linia de sosire a picioarelor în fund, că şi fanteziile astea nu sunt toate la fel)!

Am înţeles că a fi femeie este, ca orice altceva, o noţiune abstractă care are mii de manifestări reale şi care se schimbă odată cu timpurile pe care le trăim, iar noi avem cu toţii de la naştere, tot ceea ce e nevoie ca să fim ceea ce trebuie să fim....doar să urcăm puţin pe treptele domnului Hawkins cu ceva muncă şi smerenie!