Ne referim de cele mai multe ori la luna decembrie ca la luna sărbătorilor de iarnă şi ne simţim cumva obligaţi să marcăm atmosfera de sărbătoare pentru că creştinii celebrează naşterea lui Iisus, iar din punct de vedere calendaristic marea majoritate a oamenilor punctează în mod festiv trecerea într-un nou an. De ce avem însă nevoie să ne spunem că suntem în sezonul sărbătorilor, de ce avem nevoie de îndemnuri şi reamintiri de a fi mai buni, mai empatici, mai plini de compasiune, mai...., mai....?
V-aş invita să vă întrebaţi în mod sincer fiecare ce înseamnă pentru voi SĂRBĂTOAREA? E vorba de o stare de spirit, e vorba despre respectarea unor tradiţii care îţi dau voie să te bucuri în mod special în anumite perioade, e vorba de a arăta celorlalţi că te bucuri? Despre ce e vorba pentru tine atunci când te gândeşti la SĂRBĂTOARE?
Ştiu că toţi ne dorim undeva în străfundul sufletului să credem în poveşti şi că avem nevoie şi de minuni sau de atmosferă de basm şi nu e nimic rău în asta, doar că vă întreb dacă aţi observat că Viaţa însăşi, în fiecare moment al ei, este o sărbătoare?
La nivel de concept, Crăciunul sărbătoreşte o NAŞTERE, iar Paştele o RENAŞTERE, doar că sensul acestora este ascuns de ritualuri, dogme, tradiţii care poate uneori ne distrag atenţia de la esenţa acestor procese care reprezintă însăşi curgerea vieţii: ne naştem în lumea pământească pentru a evolua şi pentru a învăţa renaşterea conştientă şi acceptarea acestui ciclu întru creşterea noastră divină. Nu trebuie să aparţinem oficial niciunui cult pentru a înţelege acest lucru, nu suntem mai iluminaţi sau mântuiţi din start doar pentru că înţelegem acest adevăr pe o anumită cale. Fiecare are dreptul divin de a integra acest proces pe un drum personal şi nimeni nu are soluţiile ideale şi nici căderea de a îşi judeca semenii pentru drumul ales, indiferent unde îi duce el. Fiecare are nevoie de un timp personal pentru a înţelege sărbătoarea vieţii şi are la fel de bine dreptul de a nu o înţelege şi de a nu o preţui într-o existenţă şi de a repeta drumul, de a se lăsa răstignit de propriile temeri şi îndoieli până descoperă calea către a trăi în sărbătoare.
Fiecare cult are sărbătorile sale şi niciuna nu e mai presus sau mai adevărată ca cealaltă, căci SĂRBĂTOAREA este o stare a vieţii la care ajungi atunci când înţelegi că acesta îţi este cel mai preţios dar şi că orice circumstanţă exterioară - decoraţii, ritualuri, mâncare, oameni de lângă tine - nu trebuie să fie decât opţională sau o reflecţie a stării tale interioare de recunoştinţă şi de iubire pentru procesul vieţii care curge prin tine. De cele mai multe ori ajungem să conştientizăm aceste lucruri atunci când suntem în situaţia de a pierde brusc tot ceea ce ni se pare de la sine înţeles şi cuvenit să avem: respiraţia, corpul funcţional, lumina soarelui, natura, resursele hrănitoare ale planetei, sănătatea, iubirea celorlalţi, munca şi toate celelalte care fac parte din viaţa cotidiană, de care ne plângem uneori, fără a realiza că acea "normalitate" este de fapt starea de sărbătoare.
De aceea nu vă voi invita ca de Crăciun să fiţi mai buni, nici să respectaţi tradiţiile sau să vă agitaţi pentru a umple masa şi a a alerga după cadouri, ci vă voi ura ca acest interval să vă dea prilejul de a înţelege că magia este în noi, în puterea noastră de a transforma fiecare moment într-o sărbătoare, în recunoştinţa pentru ceea ce ne bucură şi în mod egal pentru ceea ce ne provoacă să creştem prin întâmplările care ne pun la încercare abilităţile, revelându-ne darurile.