
Nu e niciun secret că deja este o industrie IMENSĂ, care produce mulți bani, dar încă nu se știe public câte pagube colaterale produce, pentru că întotdeauna rana din subconștient (cea care ne împinge să ne schimbăm elemente de pe față) este mai puternică decât rațiunea la cei / cele care nu au puterea să se ocupe de interiorul lor și își definesc identitatea doar prin exteriorul lor.
A devenit o banalitate să vedem femei cu buzele injectate - de la hidosul “bot de rață” până la injectările făcute profesionist, corecte din punct de vedere tehnic și medical, dar…vizibile oricât ar fi de bine executate. (Chiar nu trebuie să fiți fizionomiști, ca să sesizați “inflamația” conturului buzei, credeți-mă!)
În primul rând, conturul natural al buzelor este o zonă cu foarte multe terminații energetice legate în principal de sistemul digestiv și cu o piele foarte sensibilă. Acea zonă se extinde sau se restrânge în mod natural în funcție de mai mulți factori - anotimp, stare de sănătate, vârstă etc. Vara buzele noastre sunt mai pline deoarece și alimentația noastră este mai variată și savurăm mai multe lucruri. Iarna, conturul alb din jurul buzelor se mărește deoarece circulația sanguină este mai redusă și poate apărea acel simptom al stomacului “rece” (de aceea simțim natural nevoia de lichide calde mai ales iarna).
Odată cu introducerea substanțelor de umplere și de mărire în buze se formează un strat care e ca un fel de perniță și care s-ar “dizolva” / absorbi în 6-8 luni, deci…efectul nu e permanent, ceea ce presupune o reinjectare ulterioară sau acceptarea faptului că o zonă umplută artificial revine la forma inițială, dar pielea se poate lăsa, deoarece a stat întinsă pentru a cuprinde un volum mai mare decât cel natural. O să spuneți că e vorba de milimetri, dar chiar și așa pielea formează zone infime de laxitate…care se pot mări în timp.
În al doilea rând, acele substanțe apasă permanent pe acei centri energetici (aceiași pe care îi stimulăm de exemplu în presopunctură pentru a interveni în fluxul energetic al meridianelor corpului). Cum ar fi o presopunctură în care să vi se apese vreo 6 luni în continuu pe aceleași puncte? ). Nu se va gândi nimeni că anumite stări de disconfort pot avea ca și cauză stimularea prin injectare și presiune a unor puncte sensibile energetic.
Dar care este MOTIVUL care îndeamnă o femeie să își augmenteze buzele?
În mod logic, toată lumea se va gândi la nemulțumirea legată de propria imagine și da, e drept - femeile acceptă greu sau deloc schimbările fizice și deteriorările din cauza vârstei sau a factorilor de stres. Dar iată că vedem chiar și adolescente sau femei foarte tinere care au “botic” prelucrat prin injectare. Deci…sunt și alte motive!
Buzele sunt în mod logic legate de procesul de comunicare (cel care ne asigură conexiunile cu ceilalți, deci ne satisface nevoile de exprimare) și de cel de hrănire. Dar dincolo de asta, buzele au legătură cu MODUL ÎN CARE NE PROCURĂM PLĂCERILE. Ele spun despre cât de mare este nevoia noastră de a căuta plăceri fizice (mâncare, băutură, sex), dar și despre modul în care avem nevoie să ni le procurăm: contează sau nu cantitatea, prezentarea, povestea care le însoțește? Este vorba de un “gourmand” (pofticios) sau de un “gourmet” (rafinat)? Buzele sunt primele pe care le folosim ca să sugem la sânul mamei și să descoperim lumea în primul an de viață. Deci ele ne pun în contact cu afecțiunea și căldura mamei, deci cu prima și cea mai simplă expresie fizică a iubirii și a siguranței. Tot buzele intervin în mod covârșitor în conexiunea intimă, sexuală, cea care răspunde de instinctul de perpetuare a speciei. Sărutul stimuleazǎ aceiași centri pe care îi stimula atingerea sânului mamei, iar fumatul presupune tot “sugerea” țigării, deci stimularea acelorași centri ai plăcerii. EXTINDEREA SUPRAFEȚEI BUZELOR ar avea ca și mobil subconștient DORINȚA DE A RECEPTA MAI MULTĂ PLĂCERE, mai multă iubire și în consecință, căutarea stării de siguranță emoțională.
De ce avem buze mai pline în copilărie? Simplu! Pentru că atunci nevoia de siguranță emoțională este mai mare! Pe măsură ce ne maturizăm, învățăm să ne gestionăm emoțiile, să ne programăm momentele de plăcere sau să le amânăm conștient, buzele se subțiază și odată cu maturizarea emoțională, nu mai depindem de satisfacerea plăcerilor fizice.
Deci doamnele sau domnișoarele care manifestă această dorință de augmentare a buzelor, au o nevoie mai mare de afecțiune și de plăcere fizicǎ pentru a compensa goluri, insatisfacții sau chiar răni emoționale.
Credința că bărbații sunt mai atrași de femeile cu buze mai pline este perfect justificată! Da, instinctul lor de procreere le spune că acolo găsesc mai multă disponibilitate pentru plăcerea fizică, imediată, pentru actul reproductiv, deci busola lor de mascul le indică o femelă aptă pentru reproducere. Vorbesc în termeni biologici, pentru că - ne place sau nu, suntem ghidați de acele programe naturale de supraviețuire și de reproducere, care nu trebuie negate, ci înțelese pentru a putea fi controlate prin educație sau disciplina rațională. Buzele pline și umede deșteaptă la nivel inconștient în mascul conexiunea cu organul sexual feminin pregătit de acuplare.
Iată că, dincolo de ceea ce credem noi legat de estetică sau de trenduri, stau de fapt programe biologice străvechi. Dintotdeauna femeile au căutat să-și coloreze, pigmenteze, umezească buzele pentru că de asta depindea supraviețuirea speciei.
Ce se întâmplă însă în zilele noastre, e diferit, căci aceste programe sunt suprascrise de alte programe și tipare emoționale, sociale, familiale. Dar despre asta vom vorbi în alt articol.
Deocamdată să reținem:
- din punct de vedere psihologic, nevoia de mărire a buzelor ține de nevoia nesatisfăcută de hrană și de securitate emoțională;
- augmentarea antrenează schimbarea percepției celorlalți asupra persoanei care a făcut-o și transmite la nivel subconștient o disponibilitate crescută pentru plăceri fizice și sex (deci doamnele pot fi abordate mai ușor pentru astfel de motive, dar nu e nicidecum o garanție a creării unei relații de durată sau cu implicare);
- augmentarea poate duce la creștera nevoii persoanei de a obține mai des și mai intens plăceri fizice, deci disturbă focusul pe alte procese care presupun mental și conștiență (mai pe românește devii mai puțin disponibilă pentru dezvoltarea intelectuală și personală);
- la nivel fizic poate antrena disfuncționalități în procesul de digestie sau în zona reproductivă și scăderea tonicității pielii din zona conturului buzei după resorbirea substanțelor de umplere, ceea ce poate antrena nevoie repetată de reumplere și apariția adicției față de procedura cosmetică.
SOLUȚIILE?
- cea mai eficientă: LUCRUL CU SINELE prin autocunoaștere și terapie, reglarea emoțională;
- gimnastica facială (pentru tonifierea musculară și stimularea circulației);
- proceduri neinvazive de stimulare a producerii colagenului, a creșterii gradului de hidratare;
- o alimentație și o hidratare corectă (lipsa de minerale sau micronutrienți alterează cel mai tare aspectul sănătos și plăcut al buzelor.
Cu drag de frumusețe și de sănătate,
Corina Chelaru - fizionomist, specialist în tehnici de citire facială, profiler, train er fizionomie
Dacă vrei să afli mai multe sau să devii fizionomist, te astept la CURS INTENSIV DE FIZIONOMIE

Comments