Adu, MoÅŸule, de vii
cu arome de poveste,
simple, calde bucurii
şi dă-ne de bine veste!
Dă-ne iar îmbrăţişări
şi zâmbete nemascate,
Du, hăt! până-n depărtări,
frici ÅŸi spaime adunate!
Pune-n daruri armonie
şi înţelepciune-adâncă,
pentru cel ce nu mai ÅŸtie
mâna fratelui s-o strângă!
Ia din temeri şi din plângeri
şi pune în loc speranţă,
Luminează tu cu îngeri
dulcea noastră ignoranţă...
Şi când ceas de taină vine
peste ţara mea bolnavă,
Adu-i, MoÅŸule cu tine
Oameni buni şi de ispravă!