Există obiceiul să marcăm prin postări, prin poze, prin articole sau în alte moduri publice, momente pe care le considerăm sărbători importante - fie că sunt ele religioase (Paşte, Crăciun, zile onomastice), fie că sunt personale (aniversări, nunţi, botezuri), fie uneori sărbătorim achiziţii profesionale (promovări, certificări, absolvirea unor cursuri etc.). Şi e plăcut să împărtăşeşti cu ceilalţi momentele tale de sărbătoare, mai ales când bucuria e autentică şi nu are alt scop decât exuberanţa de a dărui celorlalţi din starea ta frumoasă şi nu scopul de a afişa altceva, de a umili pe cineva cu fericirea sau bunăstarea ta (care de cele mai multe ori este doar....virtuală!) sau de a demonstra ceva.
Nici eu nu am făcut excepţie până de curând şi am marcat public multe dintre aceste momente pe care le consideram sărbători. Asta până când m-au lovit conştientizările în urma unui eveniment de viaţă personal, din acela din ciclul "te trezeşti acum ori...niciodată". Momentul acela când ţi se pun la un loc în faţa ochilor cele două faţete ale existenţei - viaţa pământească şi vieţuirea în alte dimensiuni şi vezi un altfel de tablou, ca atunci când treci de la o poză plană la o hologramă.
Dar nu e important trigger-ul conştientizărilor, nici procesul, pentru că pentru fiecare există ceva personal şi un drum diferit, ci ceea ce am aflat despre mine. Şi ceea ce am aflat despre mine m-a făcut ca în această etapă de viaţă să nu mai am sărbători de niciun fel şi de aceea să nici nu le marchez deosebit. Nu pentru că am făcut vreo depresie sau pentru că am îmbătrânit atât de tare încât am devenit blazată şi acră, un fel de Grumpy sau Scrooge, ci pentru că, din contră am conştientizat că FIECARE MOMENT DIN ACEASTĂ VIAŢĂ este o sărbătoare, că viaţa însăşi este o sărbătoare continuă şi că merităm tot ce e mai bun pentru noi în fiecare clipă.
N-am dat-o nici în partea aia de "gândire pozitivă" sinonimă cu "zâneala", cum îi zic eu şi nici nu mi-am cumpărat norişor personal, roz şi cu danteluţe anexate pe care scrie "tanti Zen" şi " Miss Namaste", ci pur şi simplu am realizat cât de important este să trăieşti cu conştiinţa darurilor speciale pe care ţi le aduce fiecare moment - indiferent de ce îţi aduce!
Iar din acest moment, am simţit că toată "recuzita" sărbătorească este falsă pentru mine, că nu colindele şi globurile, nu cozonacul sau sarmalele, nu tortul şi şampania, nu hainele speciale, nu cadourile împachetate frumos, nu cine ştie ce slujbă sau ceremonie îmi marchează sufleteşte şi material sărbătoarea, ci FIECARE RESPIRAŢIE este semnul ei. Faptul că îmi dau voie să fiu AUTENTICĂ, să fac ceea ce iubesc şi ceea ce este necesar, fiind în aceeaşi măsură recunoscătoare că le pot face, faptul că orice apare pe parcursul oricărei zile este o OPORTUNITATE de călătorie interioară şi de conectare cu misterele şi minunile vieţii, toate acestea mă fac să şterg din agendă sărbătorile şi să TRĂIESC fără să mai amân lucruri, fără scuze, fără justificări şi mai ales fără planuri şi planificări, ci doar ştiind încotro mă îndrept - DESTINAŢIA personală - dar dând voie vieţii şi Universului să îmi aducă ce îmi este de folos în călătoria aceasta. Mie nu îmi rămâne decât să mă bucur de parcurs şi să vă primesc cu drag în călătoria mea pe toţi cei care vreţi să-mi fiţi tovarăşi de drum oricât va fi să ne fie drumul împreună.
Nu mă mai întrebaţi deci, nici ce vârstă am (că pe aceea biologică v-o pot spune oricând), nici de ce nu (mai) pun postări cu imagini sărbătoreşti de Crăciun, de Paşti, de ziua mea sau de orice altă zi pe care alţii o consideră sărbătoare: sunt ocupată să trăiesc şi să SĂRBĂTORESC VIAŢA! Şi postez tot ce face parte din ea şi din călătoria mea de zi cu zi!
Ah! Şi ce e cel mai important e că vă iubesc pe toţi, indiferent cum vă raportaţi voi la mine, pentru că sunteţi parte din sărbătoarea mea neîntreruptă şi pentru că îmi preţuiesc timpul şi vreau să fie trăit frumos!