"Am văzut multe vieți irosite pentru a împlini visele morților." ("Cursed")
Una dintre cele mai importante etape ale maturizării este înțelegerea propriei misiuni și recuperarea puterii personale. Mult timp trăim fiind convinși că fericirea arată într-un anumit fel, ne proiectăm viitorul sub diverse forme și când ajungem să trăim acele experiențe simțim o neîmplinire sau chiar o dezamăgire care ne intrigă cu atât mai tare cu cât am fost mai convinși că acelea sunt idealurile și țelurile noastre. Și atunci apar întrebările...întâi nedumerirea, apoi de ce-urile și încercările de a înțelege!
Este primul pas în care ne interogăm serios asupra a ceea ce este cu adevărat important pentru noi și cel mai adesea apare și îndoiala: oare aceste lucruri pe care le-am dorit sau aceste experiențe despre care am fost convins/ă că mă vor face fericit/ă sunt cu adevărat izvorâte din adevărul sufletului meu?!
Ca adulți suntem suma determinărilor noastre genetice, de mediu și de dezvoltare și până la reala maturizare trăim din și cu tiparele moștenite din familie sau văzute la cei care ne-au crescut. Și trăim fiind convinși că anumite realizări "obligatorii" din viață (căsătorie, copii, o carieră de succes, bani etc.) sunt dorințe reale ale sufletului nostru, când de fapt, de multe ori ele reprezintă tocmai acel bagaj al înaintașilor / al condiționărilor sociale, religioase, de sex, vârstă etc. care trebuie lăsat în urmă pentru a ne descoperi adevăratele repere personale.
Momentul în care obținem acele lucruri din "bagaj" dupa eforturi sustinute (cu cât "bagajul" e mai diferit de adevărul personal, cu atât eforturile sunt mai mari!) și experimentăm doar o bucurie formală, urmată de sentimentul de neîmplinire, de autenticitate a satisfacției este momentul în care ne întrebăm: oare chiar asta îmi doresc EU sau am luptat să îi fac fericiți pe alții, să completez lipse din trecut, să împlinesc nevoi izvorâte din răni vechi sau să mă conformez unor norme?
Și acela este pragul în care realizez că puterea mea personală e ciuntită sau risipită și cedată altora (ale căror vise sau dorințe încerc să le împlinesc pentru că mi-au fost impuse fie de o autoritate din copilărie, fie prin manipulare emoțională). Și realizez că mă simt vinovat/ă pentru că nu împlinesc programele implantate prin formule de genul "o să mor liniștit când te-oi vedea la casa ta/ când o să-mi faci un nepot", "m-am sacrificat ca să te văd om important", "cea mai mare dorință a mea înainte de a închide ochii e să ...(faci tu ceva ce eu nu am reușit)"
Mecanismele acestea sunt atât de subtile și complicate emoțional, încât ne ia mult timp și ne cere efort susținut conștientizarea că nu trăim cu adevărat VIAȚA NOASTRĂ. Și confruntarea cu acel sentiment de neîmplinire în momentul care ar trebui să ne aducă satisfacția maximă e declanșatorul procesului de profundă AUTOCUNOAȘTERE și ELIBERARE dintr-un "cocon" înfășurat (cu cele mai bune intenții și cu iubire!) în jurul nostru de părinți, de strămoși, de familie...
Tu te-ai întrebat dacă îți trăiești CU ADEVĂRAT propria viață și dacă faci ceea ce îi dă sufletului tău BUCURIE, UȘURINȚĂ și sentimentul că totul e armonios și aducător de liniște?
Te invit la reflecție și aștept să-mi scrii în comentarii dacă ai avut asemenea experiențe.